DR. VICTOR BABEȘ


Dr. Victor Babeş, bacteriolog (1854 – 1926)

Părinţii săi au fost Sophia şi Vincenţiu Babeș. Tatăl său a fost cărturar şi om politic din Banat, stabilit la Viena și unul dintre fondatorii Partidului Naţional Român şi ai Academiei Române. Babeș a realizat studii de medicină la Budapesta şi Viena. Este coautor în 1885, împreună cu savantul André-Victor Cornil, al primului tratat complet de bacteriologie din lume.

În 1887 a pus bazele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti, primul institut de cercetări ştiinţifice din România care îi poartă numele din anul 1925.  A fost al doilea medic din lume, după Louis Pasteur, care a studiat şi a tratat turbarea. A introdus vaccinarea antirabică în România în anul 1888, a inventat metoda de imunizare antirabică prin asocierea vaccinului cu serul antirabic. A cercetatat difteria, lepra, tuberculoza, pelagra şi a febra tifoidă. A descoperit peste 50 de germeni patogeni. O clasă de paraziţi (babesii) şi maladia asociată (babesioza) îi poartă numele.

În perioada ocupaţiei germane a Bucureştiului (între 1916 și 1918), preocupat de activitatea profesională, a preferat să rămână în capitală. În pofida dificultăţilor, s-a ocupat cu succes de stingerea epidemiei de variolă şi a focarelor de tifos şi holeră, ţinând în acelaşi timp şi comunicări ştiinţifice la Academia Română. În 1924 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie.


Strada Dr. Victor Babeș, București

Ilustrație: Diana Baltag

#strazicurenume

Powered by WordPress.com.
%d bloggers like this: