PROFESOR DR. DIMITRIE GRECESCU

Profesor Dr. Dimitrie Grecescu, medic, botanist (1841 – 1910

Dimitrie Grecescu a fost botanist și medic. Adunând și determinând, cu sprijinul studenților săi, plante din toate zonele țării, a alcătuit cel mai complet ierbar din România — „Ierbarul florei României”, iar ulterior relațiile cu botaniștii de peste hotare i-au prilejuit alcătuirea unui „Ierbar european”. Anul 1898 marchează apariția lucrării sale cele mai importante, carte fundamentală a științei românești: „Conspectul Florei României”. Plantele sunt aici clasificate riguros și extrem de judicios, iar alături de denumirea lor științifică figurează și cea populară. Sunt prezentate particularitățile vegetației din diferite zone. O completare a acestei lucrări monumentale a apărut în 1909. 

A predat ani îndelungaţi (1869—1903) botanica medicală la Facultatea de Medicină din Bucureşti, a fost director al Grădinii Botanice de la Cotroceni şi membru al Academiei Române (din 1907).  A fost membru fondator al Societăţii Ştiinţelor Medicale din Bucureşti, de asemenea membru al Societăţii Natufaliştilor din Moscova şi al Societăţii de Botanică din Franţa.

A fost membru fondator al Societății Științelor Medicale din București, membru al Societății Naturaliștilor din Moscova și al Societății de Botanică din Franța, fiind considerat un întemeietor al botanicii medicale din România.


Strada Profesor Dr. Dimitrie Grecescu, București

Ilustrație: Diana Baltag

#strazicurenume

Powered by WordPress.com.
%d bloggers like this: