Povești de Străulești – Doamna care stă pe cea mai frumoasă stradă

Stă pe cea mai frumoasă stradă, strada 16 Februarie, între Doamna Stanca și Golovița, pe partea cu școala. 
Prima oară a ajuns în Străulești la o înmormântare, murise băiatul unei colege. Când a revenit, prin 2006, n-a mai recunoscut locul. Strada 16 Februarie era atunci nepavată, plină de iarbă și mormane de pământ, arăta ca un câmp. Oamenii din cartier veneau și plantau zarzavaturi în mijlocul drumului. 
A ezitat să se mute aici dar casa a convins-o, a fost dragoste la prima vedere. I-a plăcut atât de mult încât n-a mai ținut cont de stradă, de nimic. 
Cartierul a primit-o bine. La început se gândea să se mute într-un apartament în Crângași. Dar e mai bine la casă decât la bloc. Are aceleași condiții și loc pentru un câine mic, un pekinez în vârstă de 14 ani. 
frumoasă stradă.
Îi place mult să cânte, încă de mică, de când era la școală. Avea un caiet mare cu 200 de file plin de cântece, și populare și ușoare. Continuă să cânte cu plăcere și azi deși are o laringită care nu trece de niște ani și vocea i s-a schimbat.

Seria ”Povești de Străulești” a fost adunată în urma cercetării cartierului Străulești (în cadrul proiectului Portrete de Cartier) de către artiștii Antistatic. Ilustrație de  PAULA ANTONIA TUDOR CĂMÎRZAN

Powered by WordPress.com.
%d bloggers like this: